full screen background image

“Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie

prev1     Începe cea de-a noua ediţie a “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, o campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română şi implementată la nivelul judeţului Suceava de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava.

Șeful Poliției Române, chestorul general de poliție Petre Tobă, a declarat: “Principalul obiectiv al Poliţiei este şi va fi siguranţa cetăţenilor în slujba cărora ne aflăm. Pentru întărirea gradului de siguranţă în cadrul comunităţii trebuie, în primul rând, să prevenim infracționalitatea, iar acest lucru poate fi înfăptuit doar cu sprijinul cetățenilor. Vă mulțumim și vă invităm să ne fiți alături la o nouă ediție a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie, se va derula, la nivel naţional, cea de-a noua ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, furturile, infracţiunile comise cu violenţă şi siguranţa rutieră.

La nivelul judeţului Suceava, sub coordonarea poliţiştilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii, peste 250 de poliţişti  şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Vor fi cooptaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

Astfel, în cadrul seminariilor, meselor rotunde și întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficului de persoane, precum şi despre siguranţa rutieră.

Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale.

Vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, cetăţenii vor putea observa expoziţii tematice, cu tehnică de securitate, demonstraţii ale unor formaţiuni din cadrul Poliţiei ori filme educative.

Poliţiştii şi-au propus organizarea, pe parcursul celor 5 zile, a următoarelor activităţi:
29 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile;
30 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor;
1 octombrie – Prevenirea infracţiunilor de furt;
2 octombrie – Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă;
3 octombrie – Siguranţă rutieră.

Prin programul activităţilor propuse şi modalitatea de desfăşurare a acestora, poliţiştii de prevenire au încercat abordarea unor domenii  de interes şi folosirea unor metode inovatoare  care  să  răspundă noilor realităţi  contextuale şi  sociale. În cadrul săptămânii prevenirii vor fi lansate 2 proiecte de prevenire ( delincvenţă juvenilă şi furturi), o campanie de prevenire a faptelor cu violenţă şi va fi prezentat un studiu sociologic. De asemenea, zilnic vor fi organizate activităţi preventive punctuale.

Devenită  o  tradiţie  în  activitatea   poliţiştilor suceveni  dar  şi în   viaţa   comunităţii , ,,Săptămâna  Prevenirii  Criminalităţii” a fost lansată la Suceava în mod oficial în data de 26 septembrie, pe esplanada Universităţii ,,Ştefan Cel Mare” în cadrul evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor” la care IPJ Suceava a fost partener. Au fost prezenţi peste 800 de copii şi adulţi care au putut participa la cele trei ateliere organizate de poliţişti şi la concursurile cu tematică preventivă. Poliţiştii au fost prezenţi cu laboratorul criminalistic mobil, cânii de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic, autospeciale radar, grupele de intervenţie rapidă din cadrul SAS.

Poliţiştii de prevenire şi alţi peste 20 de poliţişti din cadrul IPJ Suceava au lansat într-un mod interactiv, între tineri, campania care îşi propune desfăşurarea de acţiuni tangente domeniilor prioritare incluzând intervenţia preventivă în sectorul infracţionalităţii contra patrimoniului, delincvenţei juvenile, siguranţei rutiere dar şi în celelalte arii de interes pentru poliţie şi comunitate.

prev2

comments

comments




Leave a Reply

avatar