full screen background image

Un şofer băut a accidentat o biciclistă şi a fugit de la locul faptei, în Vicovu de Sus

accident bicicleta     Un bărbat, de 58 ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul, a surprins și accidentat uşor o femeie, de 50 ani, care se deplasa pe bicicletă, în aceeași direcție, fiind echipată corespunzător.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 21.40, pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști, la domiciliu.

În curtea imobilului a fost identificat și autoturismul implicat în accident.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând să se dispună procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar