full screen background image

Gabriel Cărăbuş, la Dimineţi animate: “Biblioteca este şi un spaţiu de petrecere a timpului liber!”

NocturnaBibliotecilor2014

Nocturna Bibliotecilor 2014 a început la Viva Fm dis-de-dimineaţă!

Luisa şi Călin s-au trezit cu noaptea… bibliotecilor în cap şi au stat de vorbă, la Dimineţi animate, cu directorul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbierea”, domnul Gabriel Cărăbuş.

O discuţie relaxantă şi educativă, precum lectura unei cărţi bune!

Cine mai face astăzi exerciţiul lecturii? Cine mai adoarme citind o carte, în condiţiile în care filmele, tehnologia şi internetul oferă stimuli “de-a gata”, care nu mai lasă loc lecturii? Au fost câteva din întrebările matinalilor, la care domnul Gabriel Cărăbuş a răspuns prompt:

“Astăzi, oportunităţile sunt mai multe, mai ales pentru adolescenţi. Şi, dacă aceştia nu sunt învăţaţi să trieze ceea ce primesc ca informaţie, atunci s-ar putea ca, în viitor, să aibă o problemă.”

Lumea filmului  este foarte tentantă dar, după spusele directorului Bibliotecii Bucovinei, imaginaţia se dezvoltă numai accesând târâmul fascinant al lecturii. “Literatura oferă mult mai mulţi stimuli.”

Revenind la evenimentul care se desfăşoară, în această noapte, la nivel naţional, Nocturna Bibliotecilor 2014, am aflat că în manifestare s-au implicat 22 de biblioteci, în frunte cu Biblioteca Naţională a României.

“Nu ne dorim decât să promovăm ceea ce înseamnă instituţia Bibliotecii. Nu contează care bibliotecă, fiindcă este un eveniment naţional. Dorim să promovăm ceea ce înseamnă carte, în format tradiţional sau electronic. Nu contează aspectul acesta, pentru că avem şi 30.000 de volume într-o bibliotecă virtuală.”

La finalul discuţiei, mesajul domnului Cărăbuş a schimbat perspectiva noastră, simplistă, asupra rolului  Bibliotecii: “Până la urmă, Biblioteca este şi un spaţiu de petrecere a timpului liber! Nu doar pentru a lectura. Avem activităţi diferite, teatru, karaoke, lecturi publice. Activităţi prin care încercăm să atragem şi adolescenţii şi adulţii către Bibliotecă!”

comments

comments




Leave a Reply

avatar