full screen background image

Lucrările de reabilitare a 10 străzi, a podului de peste râul Suceava şi a pasajului CFR, oprite la Curtea de Apel

pod itcani     Nici bine nu a dat Primăria municipiului Suceava ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a 10 străzi, a podului de peste râul Suceava şi a pasajului CFR Iţcani, că acestea s-au şi împotmolit deja.

Cauza constă în aceea că, ulterior semnării contractului de execuţie între Primărie şi constructorul Geprocon Iaşi, contestatorul licitaţiei, Victor Construct Botoşani, a obţinut decizie favorabilă în instanţă.

Aceasta după ce, iniţial, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nu găsise nicio neregulă în procedura de organizare a licitaţiei, aşa cum reclamase Victor Construct, deci respinsese contestaţia societăţii nemulţumite.

“Nu mai înţeleg nimic din competenţele CNSC. După ce la proiectul privind cele străzi, CNSC ne-a impus la modul imperativ ca în termen de 10 zile să încheiem contractul cu o firmă pe care acesta a considerat-o câştigătoare, iată că, după două săptămâni, Curtea de Apel vine şi anulează decizia CNSC”, a declarat ieri primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Primarul crede că, dată fiind situaţia în care s-a ajuns şi în condiţiile în care CNSC nu are autoritate, nefiind ultima instanţă care se pronunţă, acest organism “mai mult încurcă lucrurile”.

Lungu spune că nu a putut decât să procedeze la semnarea contractului cu societatea comercială Geprocon Iaşi, întrucât deciziile Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt obligatorii, iar în cazul neaplicării acestora, autorităţile locale putând fi acuzate de abuz de putere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar