full screen background image

Moţiunea de cenzură depusă de ACL va fi citită miercuri

Senat     Moţiunea de cenzură depusă de PDL şi PNL va fi citită miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar luni, 22 septembrie, va fi dezbătută şi va fi dat votul, a anunţat, marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

“În legătură cu moţiunea de cenzură care a fost depusă de opoziţie s-a hotărât ca mâine, la ora 14.00, să fie în plenul reunit citită moţiunea de cenzură, conform procedurilor, şi săptămâna viitoare, la ora 16.00, vor fi dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură”, a spus Călin Popescu Tăriceanu după şedinţa Birourilor Permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ACL a depus, vineri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, acuzând că, prin promovarea unor acte normative, se urmăreşte fraudarea alegerilor prezidenţiale.

Moţiunea de cenzură se intitulează ”Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD!”. Documentul cuprinde 12 pagini şi a fost semnat de 171 de parlamentari ACL.

comments

comments




Leave a Reply

avatar