full screen background image

Peste 440 de şcoli nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar

scoala la sat     Comisiile mixte constituite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava au verificat, în perioada 25 august – 5 septembrie 2014, stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru începerea anului şcolar 2014-2015 din toate unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului.

Din numărul total de unităţi şcolare din judeţ (804), 265 sunt autorizate din punct de vedere sanitar, 92 sunt în curs de autorizare, iar 447, sunt  neautorizate sanitar: 447

Din cele 447 de unităţi şcolare neautorizate sanitar, 28 întâmpină dificultăţi la autorizare legate de faptul că sunt racordate la reţeaua publică de apă, dar apa nu este potabilă, au grup sanitar doar la parter sau se învaţă în două schimburi.

Majoritatea unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare sunt situate în mediul rural şi nu îndeplinesc condiţiile impuse din cauza lipsei apei curente sau a canalizării corespunzătoare, grupurile sanitare fiind amenajate în afara clădirii.

Necesarul de combustibil pentru încălzire, în iarna 2014-2015

Sunt asigurate cantităţi de combustibil în proporţii de 60-100% la toate şcolile, existând programe de aprovizionare pentru perioada următoare.
S-a recomandat la unele unităţi de învăţământ, ca lemnele pentru combustibil să fie depozitate în locuri special amenajate şi nu în curtea şcolilor, respectiv a grădiniţelor, pentru a se evita eventualele accidentări ale copiilor.

Microbuze şcolare

În judeţ există 109 microbuze şcolare în funcţiune, care asigură transportul elevilor către unităţile şcolare (90 deja existente + 19 noi )..
În perioada următoare, se vor primi încă 19 microbuze noi
Toate microbuze şcolare ale unităţilor de învăţământ au autorizaţiile necesare şi au asigurat şofer atestat.
Microbuzele şcolare noi repartizate sunt în procedură de autorizare şi au şoferi atestaţi.

Prezenţa marcajelor rutiere orizontale şi verticale

Marcajele  rutiere orizontale sunt prezente la majoritatea unităţilor şcolare, excepţie făcând acele localităţi în care se realizează lucrări de întreţinere a drumurilor.
Iluminat exterior

Nu au fost identificate probleme deosebite referitoare la iluminatul exterior, acesta fiind realizat de la reţeaua stradală şi corpuri de iluminat montate pe clădirile unităţilor de învăţământ.

Paza unităţilor şcolare

Paza unităţilor şcolare se efectuează cu firme de pază (în zona urbană), sisteme antiefracţie şi monitorizare video exterioară şi interioară, pază comunală şi paza obştească.

Programul lapte şi corn

Sunt asigurate spaţii pentru Programul lapte şi corn la majoritatea şcolilor.
Toate unităţile şcolare cu personalitate juridică (şcolile de centru care au în componenţa lor structurile de învăţământ) au asigurate frigidere pentru păstrarea laptelui.
Unele şcoli nu au încăperi separate din lipsă de spaţiu (sunt amplasate frigidere şi dulapuri în cancelarii, alte spaţii de depozitat).
Unităţile şcolare care nu au apă şi canal nu au condiţii conforme cu legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte apa curentă rece şi caldă. S-a solicitat montarea unor lavoare şi rezervoare cu apă.
De asemenea, s-a semnalat faptul că unele şcoli nu au termometru şi grafic de temperatură, însă acest aspect se va soluţiona până la începerea anului şcolar 2014-2015.

Instruirea personalului auxiliar (desemnat pentru programul lapte şi corn şi personalul ce realizează curăţenia)

Personalul desemnat pentru Programul lapte şi corn a absolvit cursurile de igienă şi deţine certificate de competenţă, valabile pentru 3 ani; unele dintre acestea trebuie reînnoite.
În celelalte cazuri, s-a solicitat conducerii şcolilor să înscrie personalul la o unitate de pregătire autorizată, în vederea obţinerii certificatelor de absolvire a acestor cursuri.
S-a solicitat conducerilor şcolilor să realizeze instruirea personalul de deservire în domeniul igienă sanitară, conform legislaţiei în domeniu, în termen de 30 zile.

Planuri de igienizare şi contracte DDD (dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare)

Întrucât, nu toate şcolile controlate aveau asemenea contracte valabile de prestări servicii DDD cu firme specializate şi autorizate de către DSP, în perioada următoare acestea vor fi actualizate.
S-a recomandat solicitarea de procese verbale de recepţie lucrări de la firmele prestatoare de servicii, acolo unde acestea nu au fost eliberate.
Pentru fiecare unitate de învăţământ controlată a fost întocmit Ghidul de control.

În general majoritatea unităţilor de învăţământ verificare sunt în stare bună, cu excepţia acelora care sunt în plin proces de reabilitare (39 de unităţi şcolare ).

Remedierea deficienţelor constatate în urma controalelor efectuate va fi monitorizată cu atenţie în perioada următoare, pentru ca actul de învăţământ să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar