full screen background image

Primăria Suceava, unic susţinător financiar al activităţilor sportive

handbal sv 1     La începutul acestei săptămâni, de la bugetul local sucevean au fost disponibilizate câte 100.000 de lei, pentru echipa de fotbal, Rapid CFR, şi cea de handbal, C.S. Universitatea, a declarat, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lungu: “Sperăm ca cele două obiective stabilite să fie atinse, respectiv echipa de fotbal şi cea de handbal să rămână acolo unde sunt, în Liga a doua, respectiv prima ligă. În acest an, în condiţii de criză, am dat 1,1 milioane de lei la sport. Suma cea mai mare, de 550.000 de lei, a fost orientată către fotbal, după care urmează handbalul, cu 350.000 de lei şi ramurile sportive de la Clubul Sportiv Municipal, respectiv boxul, luptele, atletism, hochei, cu un total de  150.000 de lei, alte sporturi împărţind încă 50.0000 de lei. Facem eforturi, nu este simplu în această perioadă grea, dar sunt – la fel cum am fost în ultimi 10 ani -, alături de sportul sucevean. Din păcate suntem cam singurii finanţatori. Ne dorim să se implice, la fel ca şi în alte părţi, şi capitalul privat, însă ştim cu ce se confruntă agenţii economici”.

Primarul Sucevei a exemplificat cu judeţul Botoşani, unde două firme finanţează sportul, de circa 12 ani, “lucru care se cunoaşte”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar