full screen background image

Românii din diaspora vor primi bani să-şi facă firme cu puncte de lucru în străinătate

Eugen Teodorovici     Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, spune că românii din diaspora vor putea accesa fonduri europene prin POSDRU, pentru a învăţa meserii căutate pe piaţa externă şi pentru a-şi deschide afaceri, cu puncte de lucru în străinătate, condiţia fiind ca sediile firmelor să fie în România.

“Ne gândim la o schemă de finanţare pentru comunităţile de români, ceva ce până acum nu s-a mai făcut. Vizăm cel puţin două zone: o dată să pregătim românii din afara ţării noastre, fie că sunt şomeri, fie absolvenţi ai unei forme de învăţământ, fie alte categorii, pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, din PODSRU al nostru, cu bani europeni, fiindcă avem o axă dedicată acestui tip de finanţare. Acesta ar fi un element, iar al doilea chiar să-şi facă mici afaceri acolo unde locuiesc, dar companiile să se deschidă în România, pentru ca noi, în România, să luăm totuşi taxele şi impozitele unei afaceri pe care o instituim într-un mediu economic, să spunem mult mai facil, poate, dar afacerea să se facă strict de români, cu români”, a declarat Eugen Teodorovici, la Bistriţa.

Răspunzând unei întrebări, Teodorovici a spus că sediul firmelor trebuie să fie în România, iar în străinătate acestea să aibă doar puncte de lucru sau sucursale.

“Asta este şi ideea. Cele două zone să fie acoperite şi în acest fel toată lumea va câştiga. Statul respectiv va spune că e în regulă fiindcă tu creezi locuri de muncă cu banii tăi, românul de aici nu se mai bate cu spaniolul meu pe un loc de muncă, al tău îl pregăteşti şi, dacă e bun şi face faţă, am de câştigat ca servicii prestate, iar tu ca firmă în România, unde românul e angajat, ai taxele şi impozitele la tine la buget, deci este un win-win situation. E o idee nouă care sper să fie şi aplicată”, a afirmat ministrul, citat de corespondentul MEDIAFAX.

comments

comments




Leave a Reply

avatar