full screen background image

Dublă lansare de carte, la Biblioteca Bucovinei din Suceava

carte CHELARIU     Luni, 8 septembrie, de la ora 17.00, în Sala de Artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava, va avea loc o dublă lansare de carte a autorului Şerban Chelariu, fiul lui Traian Chelariu, marele scriitor bucovinean interbelic, stabilit în Statele Unite ale Americii.

Volumele “Gălbenuşul soare” şi “Piele şi unghii” ale autorului Şerban Chelariu vor fi prezentate de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu şi de Mircea Petean, directorul Editurii Limes.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava, Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar