full screen background image

Străzi asfaltate, predate Primăriei Suceava în stare jalnică

comandament Primaria Suceava 0508     Mai multe străzi cuprinse în proiectul european de extindere şi reabilitate a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare din municipiul Suceava sunt lăsate vraişte de către firmele de construcţii.

Cel puţin aşa a evidenţiat viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, în cadrul comandamentului săptămânal de analizare a stadiului execuţiei, remarcând că o serie de artere pe care amplasarea conductelor şi amenajarea instalaţiilor au fost finalizate nu sunt aduse la starea iniţială, respectiv la cea pe care carosabilul o avea înaintea săpăturilor.

Adjunctul şefului administraţiei locale sucevene a exemplificat cu străzile  „Zimbrului”, „Pictor Calancea”, „Parcului”, „Stadionului”, „Dragomirna” şi Socului”, explicând că, după ce anterior Primăria le-a reabilitat, acestea nu pot fi preluate într-o stare mai proastă de cât cea pe care o aveau la momentul predării către firmele executante.

Doroftei: “Pe lângă ritmul lent cu care înaintează lucrările din cadrul POS-Mediu, acolo unde s-au făcut eforturi de reasfaltare, asfaltul s-a lăsat şi este, deja, un şanţ. Situaţia nu este schimbată de la o săptămână la alta. Din păcate, cu toate insistenţele Primăriei, nu reuşim o execuţie a lucrărilor într-un ritm mult mai rapid, aşa cum ne-am dori şi cum ar vrea toţi cetăţenii. Ba mai mult, multe discuţii sunt legate de străzile care sunt gata. Mă refer la străzile asfaltate, acolo unde încă mai este de lucru, iar Primăria nu este dispusă să le recepţioneze în starea care vor să le predea cei care execută lucrarea”.

Ovidiu Dorofeti precizează că, în condiţiile în care situaţia nu este rezolvată pe cale amiabilă,  se va trece la represalii, prevederile contractuale permiţând aplicarea de sancţiuni pentru încălcarea termenelor şi calitatea necorespunzătoare a lucrărilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar