full screen background image

Adeverințe pentru accesarea creditelor beneficiarilor Schemei de Plată Unică pe Suprafață

ferma     Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va elibera, începând cu data de 6 august 2014, adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață – Campania 2014, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la băncile care au încheiat Convenții cu Agenția.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — SA și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție.

Toate convențiile încheiate între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Bancă și Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA.

,,Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul județean sau local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2014 va elibera o Adeverință prin care confirmă faptul că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) pentru anul 2014 și că au fost finalizate controalele și verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii adeverinței, conform reglementărilor în vigoare’, se arată într-un comunicat al APIA, remis, marți, AGERPRES.

Pot beneficia de această adeverință fermierii selectați la controlul pe teren (clasic sau teledetecție) numai după finalizarea acestor controale.

De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro/ha, denominată în lei
pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29 septembrie 2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului și pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 30 septembrie 2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30 septembrie.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși RON — ROBOR 6M + maxim 4% (APIA) și RON — ROBOR 6M + maxim 4,5% (AFIR), iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiași act normativ, banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008 — 2012 a acordat credite beneficiarilor axei I — Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III — Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Național de Dezvolare Rurală 2007 — 2013.

comments

comments




Leave a Reply

avatar