full screen background image

Măsuri de ordine publică adoptate de jandarmi, în perioada 1 – 3 august

jand sv 3     În perioada 1 – 3 august 2014, jandarmii suceveni vor asigura măsurile de ordine publică în timpul desfăşurării „Târgului Meşterilor Populari”, organizat în zona Muzeului Satului Bucovinean din municipiul Suceava şi la manifestările religioase organizate, în ziua de 3 august, la Aşezământul Social „Sfântul Nectarie”, din satul Valea Bourei, comuna Dolheşti, cu prilejul aducerii moaştelor mai multor sfinţi

În perioada 1 – 11 august, în cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, jandarmii vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică.

Astfel, misiunile jandarmilor vor viza adoptarea unor măsuri de ordine publică la festivitatea de deschidere a olimpiadei, în locaţiile în care se desfăşoară probele teoretice şi proba observaţională, în zona spaţiilor de cazare a profesorilor şi concurenţilor, precum şi în timpul vizitării de către aceştia a obiectivelor turistice incluse în programul stabilit de organizatori.

Pe lângă aceste activităţi, jandarmii vor îndeplini şi misiunile cotidiene de menţinere a ordinii publice, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie.

De asemenea, lucrătorii celor 8 posturi de jandarmi montane vor desfăşura activităţi preventive pe traseele turistice, în staţiunile montane de interes naţional şi în zona locurilor de agrement, de cazare şi de campare a turiştilor, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă sau în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar