full screen background image

Alegeri prezidențiale 2014. Cine sunt candidații

referendum     Vară fierbinte pentru politicieni. Echipele de campanie au început să adune semnături pentru alegerile prezidențiale.

Candidatul Partidului Mişcarea Populară Cristian Diaconescu a anunţat că cel care i-a semnat primul lista de susţinători a fost chiar preşedintele Traian Băsescu.

Victor Ponta va cere astăzi sprijinul pentru candidatură la Consiliul Naţional al PSD, dar şi pentru el aliaţii adună deja semnături. În mai puţin de o săptămână şi alianţa PNL – PDL va anunţa candidatul dintre Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu.

Candidatul PMP, Cristian Diaconescu, a profitat de o întâlnire cu Traian Băsescu pe teme de politică externă pentru a-i cere semnătura.

„I-am solicitat să-mi facă onoarea de a semna primul pe lista mea de susţinători pentru candidatura în alegerile prezidenţiale. A făcut-o, cu toate datele de rigoare, care trebuie consemnate”, a spus Cristian Diaconescu, candidat PMP.

Potrivit legii, este nevoie de cel puţin 200.000 de semnături de susţinere pentru a fi înregistrată o candidatură la preşedinţie. Victor Ponta s-a lăsat convins de colegii de partid şi de aliaţi să între în cursa prezidenţială.

„Voi candida. Pe 29 marţi voi cere în cadrul structurii PSD, pentru că am sprijinul PC și UNPR, voi cere sprijinul pentru candidatură”, a spus Victor Ponta în urmă cu două zile.

Aliaţii politici ai premierului s-au apucat deja să strângă semnături pentru candidatura lui Victor Ponta la prezidentíale. În marile intersecţii din sectorul 2 au apărut corturi ale UNPR pe care este inscripţionat mesajul “Victor Ponta preşedinte”.

PNL şi PDL au lansat cercetările sociologice pentru a stabili candidatul comun care va fi ales dintre Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu.

„Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie. Este nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte”, afirmă Klaus Iohannis.

„Mi-am asumat acest proiect prezidenţial, vă asigur că voi continua să lupt până la capăt pentru victoria noastră”, spune Cătălin Predoiu.

Călin Popescu Tăriceanu apelează la un artificiu pentru a avea un partid care să îi susţină candidatura. El va prelua conducerea unui partid deja înfiinţat care şi-a schimbat denumirea în Partidul Reformator Liberal. Alţi doi foşti membri PNL, Ioan Ghişe şi Viorel Cataramă vor candida ca independenţi. Pe scaunul din biroul prezidenţial se visează şi Remus Cernea. Kelemen Hunor, Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu intră şi ei în bătălia pentru Preşedinţie, nefiind la prima tentativă de acest gen.

comments

comments




Leave a Reply

avatar