full screen background image

Mărfuri de contrabandă găsite într-o maşină, cu ajutorul unui câine de urmă

caine politist     Duminică, la ora 10.10, un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Politiei Suceava a depistat în trafic, pe strada Grigore Alexandru Ghica, din municipiul Suceava, autoturismul condus de Silviu A., de 43 de ani, localnic, care transporta mai multe cutii cu motocoase manuale.

Existând date că autoturismul este folosit şi la transportarea unei cantităţi de ţigarete, precum şi suspiciuni cu privire la provenienţa mărfii, acesta a fost condus la sediul I.P.J. Suceava, în vederea efectuării unei verificări amănunţite.

A fost efectuat un control al autoturismului, fiind folosit câinele din dotarea serviciului criminalistic, specializat în detectarea tutunului şi a produselor din tutun, precum şi o verificare amănunţită a mărfii transportate.

Rezultatele verificării s-au materializat în depistarea unei cantităţi de 18 motocoase de mână, diferite mărci, de provenienţă extracomunitară, pentru care Silviu A. nu a putut prezenta acte de provenienţă, precum şi o cantitate de 110 pachete cu ţigarete, de provenienţă ucraineană, fără timbrul fiscal aplicat, disimulate în doua dintre ambalajele motocoaselor menţionate.

S-a procedat la sancţionarea contravenţională cu amendă a susnumitului, conform Legii nr. 12/1990R, precum şi la confiscarea celor 18 motocoase de mână şi a pachetelor de ţigarete, valoarea totală fiind de 2.938 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, pentru stabilirea întregii activităţi ilicite.

comments

comments




Leave a Reply

avatar