full screen background image

Condiţii mai dure pentru acordarea subvenţiei pe suprafaţă către agricultori

ferma     Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, beneficiari ai formelor de sprijin în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă, că începând cu 2014, sunt implementate noi cerinţe europene în domeniu.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, acordarea formelor de sprijin pe suprafaţă şi anumitor plăţi din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală se va face, de anul acesta, doar către agricultorii care respectă normele obligatorii în domeniile mediului, sănătăţii publice, a sănătăţii animalelor şi plantelor, precum şi în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor.

În consecinţă, fermierii sunt obligaţi să utilizeze produse de protecţie a plantelor omologate de Comisia Naţională Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor, doar pentru scopul în care acestea au fost omologate şi numai în conformitate cu instrucţiunile de folosire.
Produsele de protecţie a plantelor clasificate drept „foarte toxice” şi „toxice” pot fi folosite doar de către persoanele juridice care deţin autorizaţie specială emisă de unitatea fitosanitară din raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea.

Conform noilor cerinţe, aplicarea tratamentelor cu produse de protecţia plantelor este interzisă în zonele de protecţie a resurselor de apă, în perimetrele de protecţie sanitară ecologică, precum şi în alte zone de protecţie, stabilite în condiţiile legii.

Producătorii agricoli vor respecta condiţiile de depozitare, manipulare şi utilizare, aşa cum acestea sunt prevăzute în Codul de bune practici în fermă, aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltări Rurale.

De asemenea, toţi fermierii sunt obligaţi să păstreze, pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, documentele de evidenţă a produsele de protecţie a plantelor utilizate în exploataţie. Fermierii sunt obligaţi să ţină evidenţa la zi, respectiv după efectuarea fiecăruia tratament, prin completarea unui registru cu data, locul şi momentul aplicării; boala sau dăunătorul; denumirea substanţei; suprafaţa pe care se aplică; cantitatea utilizată; responsabilul cu tratamentul; data recoltării, precum şi cu momentul în care produsul agricol recoltat a fost introdus în consum.

În informarea APIA se atrage atenţia că „nerespectarea de către fermieri a normelor de eco-condiţionalitate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani”. Acesta cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţelor excepţionale, care au împiedicat respectarea normelor amintite

comments

comments




Leave a Reply

avatar