full screen background image

Proiect de creştere a transparenţei şi calităţii în administraţia publică

transparenta admin     Marţi, 15 iulie, în sala Nicolae Labiş, din Palatul Administrativ, a avut loc lansarea oficială a proiectului “Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media”.

Proiectul este implementat de Asociaţia ”Asistenţă şi programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21”, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, finanţarea fiind asigurată prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Instituţia Prefectului – judeţul Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, AJOFM Suceava şi Primăria municipiului Suceava sunt parteneri locali şi vor asigura strategia de implementarea proiectului la nivelul judeţului Suceava.

La întâlnire au fost prezenţi Adriana Cîrciumaru directorul Direcţiei Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava, Cătălin Nechifor preşedintele Consiliului Judeţean, reprezentanţi ai instituţiilor publice partenere şi voluntari de la Asociaţia Şcolară Suceveană pentru Educaţie şi Dezvoltare.

Proiectul este finanţat cu valoarea totală de 82.684,50 de euro, din care co-finanţarea prin granturile SEE se cifrează la suma de 70.648,50 de euro.

Proiectul propune creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local şi promovarea dreptului fundamental al cetăţenilor de a participa la problemele publice, prin instituirea unor canale  eficiente de comunicare şi consultare între cetăţeni şi cele 20 de instituţii/autorităţi publice implicate în proiect.

Soluţia propusă prin proiect se referă la extinderea în  administrația publică a rețelelor social media  ca instrumente menite să asigure transparența instituțiilor publice, creșterea gradului de informare și implicare a cetățenilor la procesele decizionale,  calitatea sporită a serviciilor

Introducerea şi/sau multiplicarea de către instituţiile participante a cel puţin 2 instrumente de tip social media (pagina Facebook a instituţiei, cont de Twitter, cont de Flickr, bloguri, podcast-uri, Youtube, forumuri, wikis etc.), alese astfel încât să răspundă cel mai bine nevoilor de implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local şi întărirea dialogului cu aceştia, oferă proiectului un important caracter novator.

comments

comments




Leave a Reply

avatar