full screen background image

Un şofer băut a intrat cu maşina într-un copac şi a fugit de la locul accidentului

accident1     Duminică noaptea, în jurul orei 21.35, prin 112, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe DN 2K, la ieșirea din localitatea Milișăuți, către comuna Iaslovăț, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la faţa locului au identificat un autoturism care prezintă avarii multiple, ca urmare a impactului cu doi copaci amplasați lângă partea carosabilă.

În zonă nu a fost însă identificată nicio victimă sau persoană care să fi fost în autoturism, în momentul impactului.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparține unui bărbat, de 34 de ani, din judeţul Botoşani, care locuiește pe raza comunei Iaslovăț.

Pe timpul cercetărilor, în jurul orei 22.50, la fața locului s-a prezentat proprietarul autoturismului, care a declarat că el a condus autoturismul şi a plecat de la fața locului imediat după impact.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar