Primăria municipiului Suceava caută o soluţie de finanţare a lucrărilor de reabilitare a statuii ecvestre a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, monument istoric amplasat pe platoul Cetăţii de Scaun şi aflat în stare înaintată de degradare.
Primarul Ion Lungu a declarat că un proiect a fost înaintat Ministerului Culturii şi Cultelor, cu mulţi ani în urmă, însă, din cauza crizei economice, acesta nu a mai fost aprobat şi finanţat.
Lungu: “Rămâne un obiectiv important reabilitarea soclului şi a statuii, ca atare, a lui Ştefan cel Mare. Cu ani de zile în urmă a existat un proiect pe care l-am depus la Ministerul Culturii, la Direcţia de Culte. Când duduia economia era pe cale să îl promovăm, însă a venit criza şi nu s-a mai putut. La acest moment, este urmărită identificarea unei posibilităţi de atragere de fonduri europene, în caz contrar intervenţiile urmând a fi suportate din veniturile bugetului local. Vom relua acest proiect, vom vedea posibile surse de finanţare, din fonduri europene sau din resurse proprii, pentru că trebuie reabilitat cel puţin soclul, astfel încât, odată cu modernizarea Cetăţii de Scaun, să putem pune în valoarea şi statuia. Sperăm ca, până la sfârşitul anului, să clarificăm măcar strategia pe care vom merge, cu reabilitare din fonduri proprii sau fonduri europene, dacă există o asemenea finanţare”.
Grupul statuar a fost dezvelit la 16 septembrie 1977, înscriindu-se într-un program de dezvoltare a artei monumentale din judeţul Suceava întocmit în 1974 şi având ca scop omagierea descălecătorilor şi întemeietorilor de ţară
Leave a Reply