full screen background image

Vremea devine instabilă de miercuri

ploi sv 2     Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, însă disconfortul termic se va accentua în vest şi sud-vest. După-amiaza şi seara, îndeosebi în zona montană, vor fi ploi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări ale vântului.

Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi poate cădea grindină. Maximele se vor încadra între 26 de grade pin depresiuni şi 34 de grade în Câmpia de Vest.

În zilele următoare vremea devine instabilă, aşa că aversele şi vijeliile se vor înmulţi.

Marţi, acestea sunt aşteptate îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, iar de miercuri vor cuprinde şi celelalte regiuni. În plus, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Cu toate acestea, până la mijlocul săptămânii se vor atinge 34 de grade în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

În Capitală, vremea rămâne însorită şi în orele următoare. Temperaturile vor depăşi din nou 30 de grade şi se vor opri la 32 de grade după-amiaza. Vântul abia îşi va face simţită prezenţa şi nu va reuşi să răcorească atmosfera. În ceea ce priveşte presiunea aerului, aceasta nu se va modifica

Marţi şi miercuri va fi vreme frumoasă În Bucureşti, iar maxima va atinge 33 de grade Celsius. Însă, miercuri noaptea ploile ajung şi aici, iar atmosfera se menţine instabilă şi pe parcursul zilei de joi, când temperatura va scădea uşor şi nu va mai depăşi 30 de grade.

comments

comments




Leave a Reply

avatar