full screen background image

Numărul tinerilor cu boli neurologice a crescut alarmant

medic de familie     Numărul tinerilor care suferă de boli neurologice a crescut alarmant în ultimele două decenii, din cauză că aceştia duc o viaţă stresantă, nu au viaţă personală, mănâncă pe fugă, nu fac mişcare şi, mai ales, nu citesc, potrivit preşedintelui Societăţii de Neurologie din România, Dafin Mureşan.

“În ultimii 20 de ani numărul cazurilor de scleroza multiplă, neuropatiile periferice, boala Parkinson este în creştere şi la populaţia tânără. Dacă scleroza multiplă este considerată cea mai invalidantă boală neurologică a adultului tânăr, pentru celelalte afecţiuni, prezenţa la vârste mai tinere este un semnal de alarmă pentru specialişti. Şi accidentul cerebral vascular este o afecţiune întâlnită tot mai des la tinerii sub 30 de ani. În prezent peste 31% din numărul total de pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic au vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Sunt aproximativ 20.000 de noi cazuri anual, în creştere de la 25 la sută faţă de 1990”, a spus Dafin Mureşan, la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Neurologie, organizată la Eforie Nord.

Potrivit acestuia, cauzele creşterii incidenţei acestor maladii neurologice în rândul tinerilor sunt: viaţa stresantă, timpul redus alocat vieţii personale, tendinţa de a mânca repede şi mai ales alimente fast food, relaţia laxă cu medicul de familie ce împiedică depistarea factorilor de risc cum ar fi tensiunea arterială, colesterolul şi glicemia crescute.

“De asemenea, tinerii uită să facă mişcare, şi nu mă refere aici să alerge după tramvai sau autobuz, şi un alt mare pericol este lipsa activităţii cognitive, adică a cititului, care este opusul privitului la televizor”, a mai spus Mureşan.

comments

comments




Leave a Reply

avatar