full screen background image

IPJ Suceava: cel puţin un sfert dintre furturi ar putea fi prevenite

furturi-din-locuinte     Din analizele realizate la nivelul inspectoratului, privind cauzele de furt din locuinţă în primele luni ale anului, rezultă că cel puţin un sfert dintre acestea puteau fi prevenite, prin măsuri cât se poate de simple, precum folosirea adecvată a sistemelor de închidere.

Se remarcă, totodată, în unele cazuri, ignorarea totală a oricăror măsuri de precauţie, cheile uşilor fiind depozitate în cuier, sub haine, sub preş, în ghivecele de flori sau chiar lăsate la vedere lângă uşa respectivă, făcând astfel ca sistemele de închidere să nu mai aibă nicio utilitate, mai mult, să se constituie în adevărate invitaţii pentru hoţi.

Numai în cursul zilei de joi, au fost sesizate patru astfel de fapte, pe care le şi exemplificăm pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la măsurile preventive ce trebuie luate pentru a nu deveni victime ale furturilor.

La ora 07.40, Poliţia Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată, de către un bărbat, de 58 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de 25/26 iunie, persoane necunoscute i-au sustras, din auto proprietate, parcat în curtea casei, suma de 3.000 de lei, cartea de identitate şi permisul de conducere.
Autoturismul aparţinând părţii vătămate se afla parcat în curtea casei, bărbatul lăsând cheile de la maşină pe un cui de pe grinda terasei din faţa casei.
În dimineaţa zilei de joi, partea vătămată a observat că portiera dreapta faţă este întredeschisă, iar cheile lăsate în cuiul de pe grindă sunt sustrase.
Din autoturism s-a reclamat furtul unui portofel, în care se afla suma de 3.000 de lei, permisul de conducere, cartea de identitate.
În cauză se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La ora 09.00, un bărbat, de 59 de ani, din orașul Gura Humorului, a sesizat faptul că în noaptea de 25/26 iunie, persoane necunoscute i-au sustras mai multe scule electrice, de la domiciliu.
Partea vătămată deţine, la domiciliu, un atelier pentru confecţionat mobilă.
Autorii au pătruns, printr-o fereastră lăsată deschisă, în atelier, de unde au sustras trei maşini electrice de găurit, două ferăstraie electrice, un ferăstrău electric şi două flexuri.
În cauză se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La ora 18.31, agenţii Postului de Poliţie Bosanci au fost sesizaţi cu privire la faptul că unei femei, de 88 de ani, din localitate, i-a fost sustrasă o sumă de bani, din locuință, de către persoane necunoscute.
În jurul orelor 16.00, partea vătămată, împreună cu fiica ei, s-au deplasat la o vecină, în vizită.
În jurul orelor 18.00, când acestea au revenit la domiciliu, fiica părţii vătămate a constatat că în podul locuinței, intr-o ladă din lemn, erau răvășite mai multe prosoape și articole pentru înmormântare.
Cu ocazia cercetărilor de la fața locului, s-a stabilit faptul că partea vătămată a încuiat ușa de acces în locuință, iar cheia o lasat-o deasupra ușii, așa cum făcea de obicei.
Din declarația părții vătămate, a reieșit faptul că ușa de la locuința a fost găsită închisă, dar neasigurată, iar cheia de deasupra ușii lipsea.
Totodată, s-a mai stabilit faptul că în lada din podul locuinței se afla un borcan, în care era ținută suma de circa 4.000 de lei, care a fost sustras.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de Postul de Poliţie Bosanci.

La ora 21.10, un tânăr, de 21 de ani, din Fălticeni, a sesizat faptul că, în ziua de 26 iunie, în intervalul orar 15.30 -16.00, persoane necunoscute au pătruns în imobilul unde locuiește cu chirie, de unde au sustras o butelie.
Autorii au pătruns pe ușa de acces ce era descuiată, în locuința susnumitului, de unde au sustras o butelie de gaz. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 250 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar