full screen background image

A doua zi de proteste în Sănătate

protest sanatate     A fost a doua zi de proteste în faţa Ministerului Sănătăţii. Medicii şi asistenţii cer salarii mai mari şi deblocarea angajărilor, dar autorităţile au deocamdată doar promisiuni. La sfârşitul săptămânii, sindicaliştii vor discuta cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, după ce ieri au negociat cu şefii din Ministerul Sănătăţii.

Sindicaliştii din Sănătate s-au strâns pentru a doua zi consecutiv în faţa Ministerului Sănătăţii. Oamenii cer în primul rând salarii mai mari.

„După 40 de ani iau 1.545 de lei. PE statul de plau nu iau decât 1.410, maxim, cu sâmbete și duminici lucrate”, a spus una dintre asistente care au participat la protest.

„Muncim pe 8 milioane (800 de lei – n.red). Facem naveta. Un milion dăm pe navetă. Ne-am gândit să plecăm în străinătate avem părinți bolnavi, avem copii, cui îi lăsăm?”, a spus o altă asistentă.

„În ultimii cinci ani, nu am mai primit nicio creștere de salariu, ba mai mult veniturile din sănătate și asistență socială au fost sociale. Părerea mea este că există bani. Sunt foare mulți bani în sănătate. Atâta vreme cât vedem filiere care sug din banii sănătății, eu zic că un 10 la sută în cadrul sistemului sanitar se poate regla fără niciun fel de problemă”, a declarat Marius Sepi, prim-vicepreşedintele SANITAS.

Angajaţii din Sănătate spun că este nevoie urgentă de personal aşa că cer Ministerului deblocarea posturilor din sistem.

„O asistentă ar trebui să fie la doi bolnavi. Așa mi se pare normal. Lucrând în ATI avem un flux foarte mare de bolnavi. Asistentele sunt două la 18-20 de bolnavi”, a adăugat o altă asistentă medicală.

„Pacienți sunt foarte mulți, pentru că lumea nu mai are bani să se controleze și vine în ultimul stadiu”, a adăugat o altă protestatară.

„Câteodată am greșit că am ales meseria asta. Bolnavul nu e de vină”, a spus și

La sfârşitul acestei săptămâni, sindicaliştii din Sănătate se întâlnesc cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi speră că găsească soluţii pentru revendicările lor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar