full screen background image

Incendiu în localitatea Jahalia, cauzat de un coş de fum

pompieri     Detaşamentul de pompieri Fălticeni, împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Rîşca şi Bogdăneşti şi ai Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă „Nico Pane” SRL Bogdăneşti, au intervenit, cu cinci autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui A. Haralambie, din satul Jahalia, comuna Rîşca.

La sosirea echipajelor, ardeau violent bucătăria de vară, adăpostul de animale şi acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.

Extinderea incendiului a fost favorizată de vântul puternic şi de faptul că majoritatea construcţiilor erau din lemn.

Incendiul a fost anunţat la ora 12:54lichidat la ora 15:10.

Au ars bucătăria de vară pe 10 metri pătraţi, adăpostul de animale pe 96 de metri pătraţi, astereala acoperişului casei pe 80 de metri pătraţi, mai multe bunuri casnice, elemente de tâmplărie şi un atelaj hipo.

De asemenea, flăcările au degradat planşeul şi pereţii portanţi ai locuinţei.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat un cal şi restul casei de locuit.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza