full screen background image

200 de litri de motorină, furați din rezervorul unui autocar parcat în Siminicea

rezervor     Duminică, la ora 05.36, un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că, în noaptea de 21/22 iunie, persoane necunoscute i-au sustras din rezervorul autocarului ce aparţine unei societăţi de transport persoane și garat pe marginea DJ 208 B, în centrul comunei Siminicea, aproximativ 200 de litri de motorină.

Polițiști au stabilit faptul că bărbatul este angajat în funcţia de conducător auto, iar în dimineaţa zilei respective, în jurul orelor 05.15, a plecat în cursă cu autocarul cu călători.

La ieşirea din comuna Siminicea, mașina s-a oprit.

În momentul în care a verificat rezervorul, acesta a observat că lipseşte lacătul cu care era asigurat, iar rezervorul era gol.

Având în vedere faptul că în autocar se aflau călători, acesta a alimentat autocarul pentru a duce călătorii la destinaţie şi a anunţat poliţia că va reveni pentru a da relaţii cu privire la furtul combustibilului la întoarcerea din cursă, în jurul orelor 08.30.

Cu această ocazie s-a constatat faptul că lăcaşul rezervorului prezenta urme de forţare, iar din interior lipsesc aproximativ 200 de litri de motorină, în valoare de circa 1.236 de lei.

În cauză  a fost întocmit dosar penal, faţă de autori necunoscuţi, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar