full screen background image

14.366 de locuri de muncă disponibile, la nivel naţional

BURSA LOCURILOR DE MUNCA - ABSOLVENTI - BUCURESTI     Angajatorii oferă, luni, la nivel naţional, peste 14.300 de locuri de muncă, cele mai multe pentru persoanele cu studii medii şi lucrători calificaţi, potrivit evidenţelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Agenţii economici au înregistrat, la ANOFM, un număr de 14.366 posturi vacante, din care 2.108 sunt disponibile în judeţul Cluj, 1.550 în municipiul Bucureşti şi 1.190 în judeţul Prahova, potrivit Agerpres.

În top de mai găsesc judeţele Arad (691), Iaşi (676), Argeş (666), Timiş (553), Braşov (524), Hunedoara (520), Satu-Mare (427), Sibiu (422), Bistriţa-Năsăud (412), Harghita (412), Olt (367), Neamţ (327), Vâlcea (309) şi Alba (304).

La nivel naţional, persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.260 de locuri de muncă, după cum urmează: 200 pentru analist servicii client, 71 pentru programator, 61 pentru inginer mecanic, 62 pentru manager proiect, 31 de formator, 28 pentru consilier în administraţia publică, 23 pentru inginer electronist transporturi şi telecomunicaţii, 22 pentru inginer de sistem software, 19 pentru consilier juridic.

De asemenea, pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 13.106 locuri de muncă, dintre care: 1.433 pentru confecţioner-asamblor articole din textile, 1.112 pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 840 pentru muncitor necalificat in industria confecţiilor, 496 pentru vânzător, 367 pentru şofer autocamion/maşină de mare tonaj, 346 pentru lucrător comercial, 334 pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet www.semm.ro, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar