full screen background image

Bătrână din Fălticeni, prădată de banii din casă, de două femei care vindeau detergenţi şi cosmetice

cosmetice-007      Poliţia municipiului Fălticeni, a fost sesizată, joi, despre faptul că, pe 11 iunie, două persoane necunoscute au sustras, din locuinţa unei femei, de 82 de ani, din localitate, o sumă de bani.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în ziua respectivă, în jurul orei 10.00, la domiciliul victimei s-au prezentat două femei, care s-au recomandat ca fiind reprezentantele unei societăți ce comercializează detergent şi produse cosmetice, și au expus, pe masa din bucătărie, mai multe produse.

Partea vătămată le-a spus celor două că nu cumpără niciun produs, dar, la plecare, una dintre femei a scos dintr-o geantă un pachet de şerveţele umede, spunând că şterge urmele de mizerie lăsate de ele şi, ca demonstraţie, cele două au şters mai multe obiecte din locuinţă.

Ulterior, joi, dorind să ia bani pentru a-şi cumpăra medicamente, partea vătămată a constatat că îi lipseşte o sumă de bani.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autoarelor şi recuperarea prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar