full screen background image

A fost definitivată procedura de înfrăţire a judeţului Suceava cu Provincia Luxemburg din Belgia

nechi ble 1     Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a stabilit, împreună cu guvernatorul provinciei belgiene Luxemburg, Bernard Caprasse, principalele domenii de cooperare ale viitorului acord care urmează să fie semnat între cele două administraţii.

La întâlnirea de lucru de la Arlon, capitala provinciei Luxemburg, unde au participat şi ambasadorul României în Regatul Belgiei, Ştefan Tinca, dar şi deputatul Rene Collin, s-a stabilit că dezvoltarea durabilă, turismul, cultura, cercetarea, cooperarea administrativă şi tineretul să se regăsească între principalele domenii în care judeţul Suceava şi provincia
Luxemburg urmează să deruleze acţiuni în comun.

Totodată, în cadrul misiunii administrative, preşedintele Nechifor a participat la o întâlnire a Clubului de Afaceri România – Belgia dedicată judeţului Suceava, ocazie cu care au fost prezentate oamenilor de afaceri din Belgia principalele proiecte pe care administraţia judeţeană le are în vedere pentru perioada următoare.

Nu în ultimul rând, au fost organizate şi două întâlniri tematice la Grupul Francois, specializat în industria lemnului, cogenerare bazată pe biomasă şi producţie de peleţi, dar şi la Centrul industrial Molinfang specializat în transporturi şi parcuri logistice, fiind discutate posibilităţi concrete de cooperare în domeniul silviculturii pentru creşterea eficienţei economice şi energetice, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unui parc logistic care să se adreseze pieţelor de transport din România, Republica Moldova şi Ucraina.

Vizita oficială va continua cu o discuţie tematică la Federaţia de Turism a Provinciei Luxemburg din oraşul La Roche, important centru turistic belgian.

comments

comments




Leave a Reply

avatar