full screen background image

Primarii şi secretarii din judeţ, instruiţi de Prefectul Sucevei

prefsv 1206     Joi, 12 iunie, în sala „Ştefan cel Mare” din cadrul Palatului Administrativ, s-a desfăşurat o şedinţă de lucru cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ, convocată de prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu.

Unul dintre punctele puncte puse în discuţie s-a referit la analiza stadiului de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Lege care reglementează masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, în România.

Primarii au prezentat stadiul de aplicare a prevederilor, pentru unitatea administrativ teritorială pe care o reprezintă.

În cadrul şedinţei, s-au prezentat şi unele aspecte importante în aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, şi de modificare a Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Primarii şi secretarii prezenţi au mai fost instruiţi cu privire la respectarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, act legislativ referitor la Arhivele Naţionale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar