full screen background image

Festivalul literar germano-român al tinerilor creatori – “Lectora”, la Suceava

LECTORA-2014     În perioada 12-15 iunie 2014, Alexandria Librării îți dă întâlnire cu cei mai renumiți scriitori români ai momentului, în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului literar germano-român, LECTORA, festival rezultat în urma colaborării dintre Forumul German Suceava, Muzeul Bucovinei, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax, Alexandria Librării și Centrul de Arhitectură și Cultură ”Uzina de Apă” – susținut de Institutul de Relații cu Străinătatea (ifa) din Stuttgart și organizat de managerul cultural ifa de pe lângă Forumul German Suceava, Ina Gohn-Kreuz în colaborare cu George Ostafi.

Fesivalul va fi deschis de către scriitorul Cătălin Dorian Florescu, joi, 12 iunie, de la orele 18.00, la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava (Aula, corp E) cu un moment de lectură din romanul său laureat cu Premiul Cărții Elvețiene, “Iacob se hotărăşte să iubească”, roman publicat anul trecut și în limba română.

Sesiunea de lectură din același roman devenit bestseller  va continua a doua zi, vineri 15 iunie, de la orele 11.00 la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”.

Unul dintre cei mai buni scriitori români contemporani, şi în același timp una dintre vocile cele mai critice care scrie despre comunism și moștenirea acestuia, Radu Aldulescu, îşi va prezenta pe 13 iunie noul său roman, “Cronicile genocidului”, în care vorbeşte despre condiţii de viaţă mizerabile şi speranţe năruite în România postcomunistă. Evenimentul va debuta cu lansarea revistei în limba germană a elevilor de la Colegiul Național “Petru Rareș” începând cu orele 19.00, la Muzeul de Științe ale Naturii.

Sâmbătă, 14 iunie, tot la Muzeul de Științe ale Naturii, de la orele 15.30, bucovineanul Lucian Dan Teodorovici, prozator prolific, director de programe la cel mai important festival literar național FILIT, va citi din ultimul său roman „Matei Brunul”.

În seara aceleiași zile de 14 iunie, în cadrul festivalului LECTORA, va avea loc o întâlnire între apreciatul poet și traducător, director al Editurii Cartier din Chişinău, Emilian Galaicu-Paun și autorul german Michael Astner din Iaşi. La întâlnirea organizată de la orele 20.00 la Uzina de Apă va participa și Ștefan Manasia, o voce decisivă a Generației 2000, redactor la prestigioasele reviste literare clujene ”Echinox” și ”Tribuna”.

Alexandria Librării susține proiectul LECTORA, festival care aduce în prim-plan scena literară locală și întărește interesul față de limba germană și față de cultură în zona noastră și va fi prezentă pe tot parcursul evenimentelor pentru a va oferi posibilitatea de a achiziționa cărțile scriitorilor invitați.

Pentru mai multe detalii și pentru programul complet al festivalului, va rugăm să accesați link-ul următor: http://www.muzeulbucovinei.ro/lectora-2014 .

Persoana de contact a festivalului este doamna Ina Gohn-Kreuz, managerul cultural ifa de pe lângă Forumul German Suceava, mobil: +40 753 658 751, e-mail: Gohn-Kreuz@ifa.de.

LECTORA-2014 program

comments

comments




Leave a Reply

avatar