full screen background image

Ponta, despre Curtea de Conturi

ponta     Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la aniversarea Curţii de Conturi, că este foarte important ca prejudiciile să nu fie doar constatate, să nu rămână doar pe hârtire, ci să fie şi recuperate, el arătând că Guvernul va acorda tot sprijinul necesar acestei instituţii.

„Aş dori să spun că îmi doresc ca după 150 de ani de activitate a acestei instituţi fundamentale, Curtea de Conturi a României să continue propriul său proces de reformă şi de modernizare pentru a sprijini utilizarea corectă a banului public, sancţionarea celor care încalcă regulile şi mai ales un domeniu în care cu toţii avem foarte mult de recuperat, şi anume recuperarea prejudiciilor produse”, a spus Ponta.

El a arătat că e important ca aceste prejudicii să nu fe doar constatate şi să rămână „pe hârtie”, ci să fie recuperate.

„E extrem de important să constatăm acolo unde s-au încălcat reguli, acolo unde banii publci au fost cheltuiţi în mod ilegal, însă în egală măsură e important să recuperăm aceste prejudicii, pentru că dacă acestea rămân doar pe hârtie din păcate paguba este produsă şi efectele sale negative le simţim cu toţii”, a spus Ponta, care a arătat că Guvernul şi celelalte instituţii ale statului vor acorda tot sprijinul necesar Curţii de Conturi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar