full screen background image

Femeie înşelată cu 1.700 de lei la un schimb de valută, în Fălticeni

valuta     Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată marţi, la ora 14.30, de o localnică, de 40 de ani, despre faptul că a fost înşelată, cu ocazia efectuării unui schimb valutar, cu suma de 1.700 de lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 13.00, reclamanta s-a deplasat la o casă de schimb valutar, din municipiul Fălticeni, cu intenţia de a schimba suma de 900 de euro în lei.

Întrucât era aglomerat, a fost acostată de un necunoscut, care s-a oferit să-i schimbe mai repede valuta.

Bărbatul a condus-o în spatele casei de schimb valutar, unde i-a calculat și înmânat o sumă de bani, în lei.

Victima, fără să verifice suma primită, i-a dat bărbatului în schimb suma de 900 de euro, după care s-a deplasat la mai multe instituţii din localitate.

După circa o oră, a realizat că a fost înşelată cu suma de 1.700 de lei, cu ocazia schimbului.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi a recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar