full screen background image

Ceartă pe pensiile magistraţilor corupţi

ciocan_judecator     Legea care ar putea să îi lase fără pensiile speciale pe magistraţii condamnaţi pentru corupţie mai are un singur pas până să fie adoptată. Proiectul a primit aviz pozitiv de la Comisia Juridică a Senatului şi va intra în dezbaterea plenului. Senatul este cameră decizională, după ce proiectul a trecut de Camera Deputaţilor prin adoptare tacită. La insistenţele reprezentanţilor asociaţiilor de magistraţi, în textul legii a fost introdusă precizarea că anularea pensiilor nu se va face de la data pensionării, ci de la data condamnării.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, ai Asociaţiei Magistraţilor şi cei ai Ministerului Justiţiei s-au certat în şedinţa de marţi a Comisiei Juridice a Senatului. Ambele părţi au fost invitate la discuţia asupra proiectului de lege care i-ar lăsa fără pensiile speciale pe judecătorii şi procurorii condamnaţi pentru corupţie.

„Poftiţi! Dacă vreţi, puteţi da detenţia pe viaţă pentru magistraţi, pentru că proiectul acesta de lege pare aplicabil criminalilor de război! Iată, ai scăpat de instanţă şi te omoară CSM, care poate sa aibă sporite şi va putea să decidă fără nici un drept de control”, a spus Gabriela Baltag, preşedintele Asociației Magistraților din România.

„Orice măsură se ia pe o durată, chiar şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Dumneavoastră veţi aplica o măsură perpetuă?”, a întrebat şi Constantin Sima, preşedintele Asociației Procurorilor din România.

„Cred că corpul magistraţilor este unul responsabil şi că nu va tolera în rândurile sale pe unii care dau dreptate pe alte temeiuri decât cele din lege. Un magistrat care bagă mâna în buzunarul altuia decade din toate drepturile”, a contracarat Mircea Aron, membru CSM.

Senatorii propun o soluţie pentru a împăca pe toată lumea. Legea „va limita accesul la pensiile speciale a acelor magistraţi care au suferit condamnări în legătură cu fapte de corupţie. Aceste prevederi se vor aplica nu retroactiv, ci în momentul în care legea va intra în vigoare”, a spus Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului.

Unul dintre cei care ar putea suferi rigorile noii legi este controversatul judecător Stan Mustață, trimis în judecată pentru trafic de influență, care tocmai făcuse cerere de pensionare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar