full screen background image

Taxa pe construcţiile speciale umflă facturile pe care populaţia le va plăti la “Termica”

Ovidiu Dumitrescu termica     Taxa pe construcţiile speciale înrăutăţeşte situaţia financiară a societăţii comerciale “Termica” Suceava.

Potrivit noilor prevederi legale, o primă plată din totalul datorat de 2,3 milioane de lei pe an trebuia făcută până pe 25 mai, însă firma suceveană de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic nu a avut bani pentru a-şi onora obligaţiile către bugetul statului.

“De la intrarea în vigoare a noii legislaţii, începând cu 1 ianuarie 2014, trebuie plătită o taxă pentru construcţii speciale. În cazul Termica, aceasta se cifrează la circa 2,3 milioane de lei anual, obligaţii către bugetul de stat. Prima scadenţă a fost la 25 mai, dar, din păcate, nu am putut să achităm această sumă, ceea ce a dus la creşterea datoriei pe care o avem către bugetul consolidat al statului”, a precizat Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al “Termica”.

Dumitrescu arată că, deocamdată, aflându-se în procedură de insolvenţă şi reorganizare judiciară, la suma amintită nu se vor calcula penalităţi şi majorări de întârziere.

“Dacă ieşim din insolvenţă, sigur că se vor calcula şi achita şi penalităţi de întârziere pentru această datorie, dar şi pentru altele pe care le are societatea”, precizează Dumitrescu.

Ovidiu Dumitrescu nu ezitat să sublinieze că taxa pe construcţii speciale va duce la creşterea costurilor, care, în cele din urmă, ar putea să se regăsească în tarife şi, implicit, în mărimea facturilor achitate de consumatori pentru serviciile de alimentare cu apă caldă şi căldură.

“Este evident că orice taxă, orice cheltuială, trebuie să se regăsească, în tarife. Însă, eu înţeleg că oricine ar gestiona activitatea, construcţiile speciale sunt taxate, iar suma respectivă  trebuie achitată”, a  declarat administratorul special al “Termica”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar