full screen background image

Mircea Diaconu şi-a ridicat mandatul pentru PE

Mircea Diaconu actor     Mircea Diaconu şi-a ridicat de la Biroul Electoral Central, vineri dimineaţă, mandatul de europarlamentar şi a declarat presei, la final, că nu candidează la Preşedinţie, pentru că „îşi vede lungul nasului”. El a fost aclamat însă de un grup de simpatizanţi care îl îndemnau să candideze. „Hai, mă, terminaţi!”, le-a spus .

Declarația a fost făcută în condițiile în care scenariul unui candidat independent susținut de PSD la alegerile prezidențiale este vehiculat din nou, după ce Victor Ponta a spus că nu exclude varianta Mircea Diaconu pentru Cotroceni.

Mircea Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 şi şi-a ridicat rapid mandatul, după care a ieşit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanţi, care strigau: „Mircea nu fură, nu minte, de aia îl vrem preşedinte”. Diaconu le-a făcut semn să înceteze şi le-a spus: „Hai, mă, terminaţi!”.

Întrebat de jurnalişti dacă va candida la Preşedinţie, el a răspuns negativ, precizând că acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare şi de partide. El a spus că, „miraculos aproape”, a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar.

Totuși, sociologul Vasile Dâncu a declarat zilele trecute la Digi24 că știe „din interior” că Mircea Diaconu a fost sprijinit în alegeri de PSD și acest fapt a produs confuzie în rândul alegătorilor.

„N-am câştigat decât povară şi responsabilitate”, a declarat, vineri, Mircea Diaconu. El a menţionat că are, ca parlamentar, pârghii limitate pentru a răspunde încrederii acordate de cei care l-au votat, scrie Mediafax.

Diaconu a mai spus că va lansa, la ora 18.30, o carte la Bookfest, de care este foarte mândru şi pe care o consideră, spre deosebire de dobândirea mandatului de europarlamentar, una dintre adevăratele sale realizări. Actorul a plecat apoi de la sediul BEC.

comments

comments




Leave a Reply

avatar