full screen background image

Proiectul privind campusul de la LPS Suceava, aprobat în Consiliul Local

lps sv     Consilierii locali au aprobat, astăzi, proiectul privind reabilitarea, cu fonduri europene, a campusului de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Valoarea proiectului este de 17,9 milioane de lei, din care contribuţia municipalităţii este de 7 milioane.

Votul legislativului local a fost solicitat de către Agenţia de Dezvoltare Nord Est, pentru a fi în concordanţă cu prevederile Ghidului Solicitantului.

Printre aspectele proiectului care au fost îmbunatăţite se numară şi cheltuielile cu asigurarea utilităţilor, proiectare şi consultanţă, precum şi cheltuielile pentru construcţii,instalaţii şi organizarea de şantier.

Proiectul fusese respins, acum două săptămâni, de către Agenţia de Dezvoltare Nord Est.

Primarul Ion Lungu a anunţat, atunci, că Primăria şi Consiliul Local au făcut toate demersurile necesare, dar că documentaţia a fost întocmită de cei de la unitatea şcolară.

Lungu: “Din motivele ADRNE de respingere a proiectului, citez: nu este verificat stadiul fizic general al lucrărilor executate; nu a fost depusă expertiza tehnică în baza căreia a fost realizat proiectul tehnic; nu au fost depuse devize analitice aferente restului de executat, centralizat în centralizatoare de cheltuieli pe categorii de lucrări; graficul fizic de realizare a investiţiei nu este semnat şi ştampilat de proiectant; cererea de finanţare a fost depusă înainte de acordul Consiliului Local ş.a.m.d. Noi lucrăm cu “materialul clientului”, strategii au fost cei de la LPS, au angajat un consultant, o firmă din Iaşi. Consiliul Local şi-a dat acordul pentru proiect, dar documentaţiile erau deja făcute.”

Lungu a precizat că respectivul campus are stadiu fizic de executare de 48 % şi valoarea achitată de 38 %.

comments

comments




Leave a Reply

avatar