full screen background image

Licitaţia pentru viitorul distribuitor termic se repetă la Suceava, peste o lună

Termica     Cea de-a doua licitaţie pentru desemnarea viitorului distribuitor al energiei termice în municipiul Suceava va avea loc pe 23 iunie.

Prima şedinţă, derulată în această lună, a fost anulată, deoarece s-a prezentat doar un singur ofertant, Termica, societate aflată în insolvenţă şi care nu deţine licenţă de funcţionare.

Anterior, caietele de sarcini au fost achiziţionate de Adrem Invest, Unicom Holding, Elsaco şi de producătorul agentului termic, Bioenergy.

Primarul Ion Lungu a atras, astăzi, atenţia că, la o zi după licitaţie, expiră termenul până la care Termica mai poate presta acest serviciu, după expirarea licenţei.

Lungu: “Ne dorim ca noua licitaţie să o facem cât mai repede şi pe 23 iunie se va repeta licitaţia. Rămân optmist că vor veni oferte. Principala problemă rămâne plata facturilor. Pe 24 iunie, expiră licenţa societăţii Termica.”

Lungu a vorbit şi despre schimbările care au avut loc în conducerea Bioenergy: “Dacă nu era Constantin Plăcintă la Bioenergy, nu se facea noua centrală. Îi mulţumesc pentru ce a făcut acolo. Acum are probleme de sănătate. Cu Vasile Ilie sperăm să avem o bună colaborare în continuare.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar