full screen background image

300 de sindicalişti din învăţământ au pichetat sediul Palatului Administrativ

miting-profesori1     Aproximativ 300 de sindicalişti din învăţământul preuniversitar sucevean au pichetat, astazi, în linişte, sediul Palatului Administrativ.

Protestatarii s-au arătat nemulţumiţi de nedecontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice, precum şi de lefurile scăzute ale profesorilor debutanţi şi ale personalului nedidactic.

Şeful Alianţei Sindicatelor din Învăţământ, Giani Leonte, a mai cerut modificarea anumitor prevederi din Legea Educaţiei, acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul didactic auxiliar, introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionării anticipate şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.

Leonte: “Dorim să atragem atenţia parlamentarilor şi guvernanţilor asupra unor probleme pe care le prezentăm de multă vreme. De doi ani de zile, de când sunt la guvernare, n-au făcut, practic, nimic. Credem că este un act de voinţă politică, pentru că există câteva revendicări care nu implică bani. Vom avea întâlniri, după europarlamentare, pentru a stabili calendarul de protest din perioada următoare. Acţiunea de azi nu este o formă de presiune, noi ne cerem drepturile de mult, şi, după câte văd, guvernanţii nu simt nicio presiune.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar