full screen background image

160 de suceveni depistaţi muncind fără forme legale

munca la negru     160 de suceveni au fost prinşi, luna trecută, prestând muncă nedeclarată.

Pentru cei mai mulţi dintre ei, angajatorii au transmis contractele individuale de muncă în registrul general de evidenţă fără respectarea termenului legal.

Mai grav, 17 persoane lucrau fără nici un fel de act, la un număr de 5 firme.

Inspectorii de muncă au derulat 570 de controale, pentru deficienţele constatate fiind aplicate amenzi în valoare totală de 147.000 de lei.

Şeful Inspectoratuilui, ROMEO BUTNARIU, spune că principalele nereguli sunt neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal, precum şi lipsa instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, neefectuarea controlului medical periodic şi neinstruirea celor desemnaţi să acorde primul ajutor.

BUTNARIU a mai precizat că, luna trecută, în judeţul Suceava s-au înregistrat 7 accidente de muncă, fără decedaţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar