full screen background image

Deficienţe organizatorice privind modul în care se efectuează serviciul de permanenţă la primării

verif 1     Miercuri, 14 mai, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Suceava s-a hotărât efectuarea a trei misiuni de monitorizare a bazinelor hidrografice Suceava şi Moldova, în punctele cele mai critice, ca urmare avertizărilor de fenomene meteorologice periculoase şi atenţionărilor primite pe linie meteo şi hidro pentru judeţul Suceava.

Cu acest prilej, a fost verificat modul în care se efectuează serviciul de permanenţă la nivelul a 32 de primării din zonele vizate.

Au fost identificate o serie de deficienţe organizatorice, astfel:

– persoana desemnată nu avea instruirea necesară pentru a desfăşura acest tip de activităţi;

– încăperea în care se desfăşura activitatea nu avea conexiuni pe linie de comunicaţii;

– nu exista un sinoptic cu activităţile de primă urgenţă desfăşurat şi contactele telefonice ale factorilor de decizie.

Deficienţele au fost remediate pe loc de către comisiile de monitorizare, din care au făcut parte Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, Atanasă Nistor, subprefectul judeţului, precum şi şefii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, poliţie şi jandarmi.

Ca urmare a fenomenelor meteo şi hidro periculoase produse în ultimele 24 de ore cetăţenii judeţului şi autorităţile publice locale au solicitat sprijinul pentru intervenţia structurilor de specialitate în următoarele situaţii:

– în localitatea Mănăstirea Humorului a fost preluată o persoană dializată, în zona podului de pe drumul judeţean, dinspre Poiana Micului;

– au fost decolmatat canale, rigole şi podeţe în două locaţii, respectiv în localităţile Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului. De asemenea, a mai fost decolmatat un podeţ pe raza localităţii Ciumârna.

Potrivit datelor furnizate de SGA Suceava în intervalul 14 mai, ora 6.00 – 15 mai, ora 6.00, s-au semnalat precipitaţii de 2,1 l/mp la staţia hidrometrică Dorna Candreni şi 46,4 l/mp la staţia hidrometrică Dolheşti.

Cotele şi debitele principalelor râuri din judeţ au fost în creştere însă nu s-a depăşit cota de atenţie.

La ora 14:00, situaţia efectelor fenomenelor metro şi hidro periculoase se concretiza astfel:

– drumul judeţean ce leagă localităţile Grăniceşti şi Gura Solcii a devenit impracticabil prin spălarea capetelor podului (construit din tuburi). În aceste condiţii, este monitorizat cursul de apă în zona podului de către membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, iar circulaţia cetăţenilor este direcţionată către o punte pietonală;

– o situaţie similară se înregistra pe podul din tuburi de pe drumul judeţean ce leagă Mănăstirea Humorului de Poiana Micului, în acest caz existând variantă ocolitoare prin Cacica;

– cantitatea mare de precipitaţii a afectat şi drumul forestier Şoarecu, din comuna Marginea, într-o zonă în care se află 25 de case, pentru care există variantă ocolitoare, atât auto cât şi pietonală, pe un alt drum forestier;

– în comuna Voitinel, un podeţ din tuburi are capetele spălate. Circulaţia auto a fost oprită şi există o variantă pietonală ocolitoare.

“În toate aceste situaţii, structurile de intervenţie de la nivelul autorităţilor publice locale şi judeţene sunt pregătite să redea circulaţiei aceste căi de comunicaţii în momentul în care cotele apelor vor scădea. Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, membrii comitetelor judeţene şi locale, trebuie să acţioneze pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteo-hidrologice.  Prioritatea principală a autorităţilor publice locale şi judeţene a fost informarea cetăţenilor din zonele afectate pentru a ocoli căile de comunicaţii blocate amintite mai sus, astfel încât să nu le fie pusă viaţa în pericol”, a declarat Florin SINESCU prefectul judeţului Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar