full screen background image

Fanfara Sucevei va primi 100.000 de lei din finanţări publice nerambursabile

foisor parc     Pe 20 mai, Primăria municipiului Suceava organizează cea de a doua etapă a licitaţiei pentru acordarea finanţărilor  nerambursabile din fonduri publice.

Ion Lungu, şeful administraţiei locale face cunoscut că suma cea mai mare, una de 128.500 de lei, este destinată susţinerii activităţii culturale şi sociale.

Grosul va fi luat însă de Fanfara municipiului Suceava, respectiv 100.000 de lei, aceasta, în urma propunerilor consilierilor locali,  trebuind să evolueze nu numai în Parcul central, ci pe rând şi în locuri publice din toate cartierele urbei reşedinţă de judeţ.

Fonduri de 25.000 de lei vizează susţinerea activităţilor cu  caracter social, respectiv pe cele de prevenire a marginalizării vârstnicilor.

Alte 140.000 de lei  reprezintă sume destinate finanţării activităţii sportive din municipiul Suceava.

Ramuri precum tenisul de câmp se vor alege cu 40.000 de lei, baschetul cu 30.000 de lei, „Cupa bugetarului la fotbal” cu 15.000 de lei, iar ciclismul, înnotul,  tenisul de masă şi dansul sportiv ar  putea primi câte 10.000 de lei fiecare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar