full screen background image

Recomandările poliţiştilor pentru siguranţa bicicliştilor şi mopediştilor

mopede     Având în vedere debutul sezonului cald, pe timpul căruia cetăţenii utilizează mai frecvent pentru deplasare şi agrement bicicletele şi mopedele, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, desfăşoară o serie de activităţi specifice, menite să conştientizeze toţi participanţii la trafic, şi mai ales copiii, cu privire la riscurile la care sunt expuşi cei mai mici participanţi la trafic, în această perioadă.

Joi, poliţiştii de prevenire au  organizat şi desfăşurat o acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor pe DN2, DN 17, dar şi pe drumurile adiacente.

De asemenea, în perioada 23 – 24 aprilie, au fost organizate întâlniri cu elevii în mediul şcolar, materialele cu caracter preventiv şi recomandările fiind promovate către peste 2.000 de tineri.

Acţiunile au fost desfăşurate în condiţiile în care în perioada mai – noiembrie se produc cele mai multe accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de mopede şi biciclete.

Unul din cele mai grave accidente de acest gen s-a produs pe 23 aprilie în jurul orei 16.35, pe DN 17A, în interiorul comunei Marginea.

Costel D., de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea motociclul, nu a acordat prioritate pietonului A.S., de 11 ani, angajat în traversarea drumului public pe trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj şi indicatoare, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, care a fost diagnosticat cu leziuni pentru care necesită un număr de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, pe 21 aprilie, la ora 11.40, pe DJ 209D, din comuna Dărmăneşti, un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, fără să se asigure, a efectuat depăşirea motoscuterului condus de un bărbat, de 81 de ani, din comuna Dărmăneşti, care a virat spre stânga.

În urma impactului, bărbatul de pe motoscuter a fost rănit uşor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeaşi zi, în jurul orei 22.46, un tânăr, de 19 ani, din comuna Stroieşti, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea o bicicletă, pe str. Munteni din localitate, s-a dezechilibrat şi a căzut, autoaccidentându-se.

Victima a fost transportată și internată la spital, pentru investigații medicale.

Biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii  alcoolemiei.

În aceste condiţii poliţiştii îi sfătuiesc pe cei care circulă pe bicicletă să manifeste maximă atenţie şi să respecte regulile rutiere pentru a nu fi victime ale accidentelor.

Pentru preîntâmpinarea unor evenimente rutiere grave, poliţiştii reamintesc următoarele:
– Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
– Se recomandă ca bicicliştii să poarte cască de protecţie şi elemente reflectorizante.
– Bicicleta trebuie să fie prevăzută cu sistem de frânare eficient, sistem funcţional de direcţie, elemente reflectorizante.
– Bicicliştii trebuie să cunoască şi să respecte regulile rutiere.

Poliţiştii au şi câteva sfaturi pentru pietoni, o altă categorie expusă riscului victimal:
– nu traversati prin alte locuri decât cele permise, in fuga sau fără sa va asigurati;
– nu va deplasati pe partea carosabila a drumurilor publice atunci cand exista amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor;
– nu ocupati partea carosabila in scopul impiedicarii circulatiei.

ATENTIE:
– traversati drumurile publice perpendicular pe axul acestora, numai prin locurile marcate ori/si semnalizate cu indicatoare;
– in lipsa acestora, traversarea se va face pe la coltul strazii dupa ce v-ati asigurat ca puteti face acest lucru in deplina siguranta, atat pentru dumneavoastra, cat si pentru ceilalti participanti la trafic;
– dupa coborarea din mijloacele de transport in comun, asteptati plecarea acestora din statie si apoi traversati respectand regulile de circulatie mentionate anterior;
– traversarea nu se realizeza in fuga ci in pas vioi;
– cand asteptati sosirea autobuzului, stati numai pe trotuar, in nici un caz pe carosabil;
– pe drumurile publice situate in afara localitatilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stanga a drumului si cat mai aproape de marginea acestuia;
– invatati-va copilul sa nu se joace pe carosabil;
– nu urcati, nu coborati si nu deschideti usile autovehiculului in timpul mersului;
– educati-va copiii ca strada nu este un loc de joaca. Pe timp de iarna pericolele la care se expun sunt mai multe si mai mari.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza