full screen background image

Fiscul vrea să combată munca la negru

munca la negru     Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va demara la 1 mai un program pilot de combatere a muncii la negru, care vizează contribuabilii din regiunile Ploieşti şi Braşov cu risc de evaziune, prin controale şi inspecţii, programul urmând să fie extins la nivel naţional de la 1 ianuarie 2015.

“A.N.A.F. solicită angajatorilor ca în termen de 90 de zile de la demararea proiectului să ia măsuri în vederea conformării voluntare la obligaţiile ce le revin conform prevederilor Codului muncii, Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală. Precizăm că se vor efectua inspecţii şi controale la nivelul contribuabililor care prezintă risc în ceea ce priveşte evaziunea în domeniul contribuţiilor sociale, de sănătate şi al impozitului pe venit”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

La controale vor fi trimise echipe mixte, în baza acordurilor de cooperare interinstituţională cu autorităţi ale statului cu competenţă în domeniu.

Programul are ca scop prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate şi/sau subdeclarate, sprijinirea concurenţei loiale în mediul de afaceri şi a protejării angajaţilor, în contextul asumării angajamentelor convenite cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

comments

comments




Leave a Reply

avatar