full screen background image

Legea terenurilor agricole a intrat în vigoare

ferma     Autoritățile locale nu au bani ca să pună în aplicare prevederile legii privind vânzarea terenurilor, astfel că vor tăia din fondurile pentru investiții.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, a trebuit să liberalizeze piața funciară de la 1 ianuarie 2014. După un îndelungat periplu pe la instituțiile statului, legea în baza căreia vor putea fi vândute terenurile agricole a intrat în vigoare pe 12 aprilie, iar săptămâna aceasta urmează să fie aprobate normele metodologice de aplicare.

Numai că prevederile din proiectul de ordin privind aceste norme, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii (MADR), le dau fiori reci primarilor, scrie EVZ.ro. Conform proiectului, primăriile vor avea mult mai multe sarcini de îndeplinit, față de cele prevăzute prin vechea lege, dar nu au destule fonduri să plătească un om care să se ocupe de întreaga tevatură.

Cei mai încercați vor fi primarii din comunele de la graniță. Aceștia trebuie să îndeplinească o serie de proceduri suplimentare față de cei din inima țării, întrucât vânzarea trebuie avizată și de Ministerul Apărării.

„Nu avem bani prevăzuți în buget și va trebui să improvizăm ca să ne descurcăm. Vom avea nevoie de un om care să se ocupe numai de această chestiune”, a declarat primarul Vasile Checiu, din comuna Chirnogi, județul Călărași, care are în partea de sud, ca hotar, Dunărea.

Pe lângă salariu, va fi nevoie și de bani pentru deplasări ca să depună dosarele la structura care va fi creată în cadrul MADR pentru gestionarea vânzărilor dar și pentru un program informatic, care să permită păstrarea unei evidențe a tranzacțiilor în format electronic, așa cum cere legea.

comments

comments




Leave a Reply

avatar