full screen background image

Judeţul Suceava, racordat la două coridoare paneuropene de circulaţie

cj 1104     Judeţul Suceava va avea acces la două coridoare paneuropene de circulaţie, până în anul 2020.

Cel puţin aşa arată masterplanul Ministerului Transportului, aflat în dezbatere publică, prezentat, astăzi, într-o conferinţă de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor şi de Prefectul Sucevei, Florin Sinescu.

Potrivit acestora, România beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 1,2 miliarde de euro, pentru a pune în aplicare acest masterplan.

Cătălin Nechifor a prezentat şi secţiunea de autostradă care face legătura cu judeţul nostru, prin Siret.

Nechifor: “Până în 2020, va fi construită autostrada Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Tg. Neamţ – Suceava – Siret.”

Nechifor a spus că administrativul judeţean pregăteşte documentaţia pentru Minister, de asemenea cu o rută care să lege traficul şi de Aeroportul Suceava, dar şi de Botoşani.

Nechifor: “Suntem în faza de pregătire a documentaţiilor tehnice şi sper ca decizia pe care o vor lua cei de la Ministerul transporturilor să fie de a găsi un coridor, mă refer strict la judeţul Suceava, care să lege Siretul de partea de sud a judeţului, care să fie cât mai aproape de aeroport. Am vorbit, în acest sens, şi la Bucureşti. Cred că varianta actuală, respectiv DN 2, care vine din Siret, prin Grăniceşti, Dărmăneşti, Pătrăuţi, Suceava, trebuie lăsată ca variantă alternativă. Varianta cea mai bună este undeva între DN 2 şi apa Siretului, care să vină în spatele aeroportului.”

Prefectul Florin Sinescu a subliniat că prezenţa senatorului Mircea Geoană şi a diplomaţilor ucraineni şi poloni la Vicovu de Sus subliniază arată un interes real al autorităţilor vecine în accesul Sucevei la reţeaua de autostrăzi.

Sinescu: “Există un interes comun în a lega Marea Baltică de România. Este vorba de acest coridor 9, cuprins într-un plan de dezvoltare a reţelei de autostrăzi la nivel eurpean, care nu ocoleşte nici România.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar