full screen background image

Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea

Spitalul Judetean 22     Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016, când se urmăreşte atingerea mediei europene la acest capitol, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS).

Numărul total de paturi, aprobat anual la nivel naţional şi detaliat pe judeţe, reprezintă numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti cu spitalele publice şi private din România, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Numărul de paturi contractabile la nivel naţional a scăzut de la 136.341 în 2010 la 123.127 pentru 2013, însă datele înregistrate arată că România se menţine la valori superioare mediei europene de număr de paturi la 100.000 de locuitori, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

În prezent, mai spun iniţiatorii proiectului, în numărul total de paturi contractabile sunt incluse şi paturile destinate internării pacienţilor care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate precum şi numărul de paturi din penitenciarele spital.

comments

comments




Leave a Reply

avatar