full screen background image

Prins la furat în casa unei femei din Bilca, la doar o lună după ce ieşise din închisoare

arestat     Un tânăr din Frătăuții Noi, eliberat luna trecută din penitenciar, după ce a efectuat o pedeapsă pentru mai multe furturi, a fost reţinut din nou de poliţişti. De această dată, a fost prins chiar în casa unei femei, din geanta căreia furase peste 300 de lei.

Duminică, la ora 14.25, Postul de poliție Bilca a fost sesizat de o femeie, de 53 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins în locuința sa un tânăr necunoscut.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat intrusul ca fiind un tânăr, de 19 ani, din comuna Frătăuții Noi, cunoscut ca recidivist în materie de furturi și eliberat din penitenciar la începutul lunii martie 2014.

Fiind perchiziționat, asupra tânărului a fost găsită suma de 335 de lei, pe care acesta a sustras-o dintr-o geantă a părții vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de furt calificat.

S-a început urmărirea penală față de tânăr, care a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.

Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar