full screen background image

Contestaţia lui Vadim privind candidatura la europarlamentare, respinsă

vadim tudor     Tribunalul Capitalei a respins, ca neîntemeiată, contestaţia lui Corneliu Vadim Tudor privind candidatura sa la alegerile europarlamentare, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Vadim Tudor a contestat la Tribunalul Bucureşti (TB) decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura, demersul său fiind respins, duminică, de această instanţă.

Hotărârea TB va putea fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, dar nu mai târziu de 15 aprilie.

“În 27 martie, când la orele 13.00, noi am depus lista cu 225.000 de semnături, puteam depune şi mai multe, dar era inutil, până la ora 24.00, când a încheiat lucrările BEC-ul, erau 11 ore. Aveau timp să recepţioneze listele, nişte oameni din corpul lor tehnic au verificat, nu puteau să vadă că e o inadvertenţă, că e o chestiune minoră? Ne spuneau şi le remediam, cum au făcut şi cu alte partide, dar nouă nu ne-au spus. Pentru reaua lor credinţă vor plăti chiar penal”, spunea Corneliu Vadim Tudor, în faţa jurnaliştilor, vineri, la Tribunalul Bucureşti.

Tot la TB s-au mai judecat, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse de Mircea Diaconu, Gheorghe Funar şi Noua Republică.

În cazul lui Diaconu, TB a decis, sâmbătă, admiterea contestaţiei lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. În cazul lui Gheorghe Funar şi al Partidului Noua Republică, condus de Mihail Neamţu, instanţa bucureşteană a hotărât să respingă contestaţiile acestora la deciziile BEC.

În cazul în care deciziile luate de TB vor fi menţinute şi de Curtea de Apel Bucureşti, nici Funar şi nici membrii partidului Noua Republică nu se vor putea înscrie în cursa pentru europarlamentare.

BEC a respins, în 2 aprilie, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar