full screen background image

“Bioenergy” sistează, mâine, furnizarea agentului termic în municipiul Suceava

calorifer     Sucevenii abonaţi la sistemul centralizat de termoficare nu vor avea mâine apă caldă şi căldură în apartamente, din cauza datoriilor neachitate.

Producătorul “Bioenergy” a informat distribuitorul “Termica” că sistează, temporar, furnizarea, până când vor fi acoperite “măcar o parte din restanţele” care au ajuns la 12 milioane de lei, fără factura lunii martie.

Administratorul special de la Termica, Ovidiu Dumitrescu, a declarat, astăzi, că, totuşi, la noapte, va fi asigurată încălzirea apartamentelor, adăugând că “se caută în continuare soluţii, pentru deblocarea situaţiei””.

Mâine dimineaţă este programată, la sediul Primăriei, o întâlnire cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, în cadrul căreia va fi cerută intensificarea plăţilor.

Anterior, primarul Ion Lungu afirmase că numai o mică parte din cele 7 milioane de lei virate în acest an de municipalitate către “Termica” – în contul subvenţiei energiei termice consumate de populaţie – au ajuns la “Bioenergy”.

Pe de altă parte, Dumitrescu a menţionat că datoriile populaţiei se ridică la 22 de milioane de lei, consumatorii casnici achitând acum abia factura lunii noiembrie a anului trecut.

“Avem nevoie neapărat de intensificarea plăţilor, pentru a putea asigura agent termic şi în Săptămâna Mare”, a conchis administratorul special de la Termica.

comments

comments




Leave a Reply

avatar