full screen background image

Conferința Anuală a Casei de Ajutor Reciproc Învățământ Fălticeni

car falt În amfiteatrul Colegiului Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni, a avut loc Conferinţa Anuală a Casei de Ajutor Reciproc Învățământ Fălticeni, la care au participat 110 membri C.A.R. de pe raza judeţului Suceava.

Lucrările au scos în evidenţă o serie de realizări, din se pot aminti:

– Obţinerea locului 2 la nivel naţional, în ultimii doi ani, într-un calasament din care fac parte aprox. 1.900 de C.A.R.-uri, fapt ce menţine C.A.R. Învăţământ Fălticeni ca fiind cel mai important C.A.R. al salariaților din judeţul Suceava, afiliat la Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc din România;

– Creşterea numărului de membri, de la 9.400 la 12.150, în cursul anului 2013;

– Înfiinţarea unei noi agenţii de lucru la Vicovu de Sus și a celei de-a doua agenții în Suceava, în cartierul Burdujeni;

– Fondurile sociale ale membrilor C.A.R. la sfârşitul anului 2013 totalizau 29.990.546 de lei.

Cu această ocazie, au avut loc și alegeri pentru structurile de conducere și control ale unității.

În acest moment, C.A.R. Învățământ Fălticeni reuşeşte să onoreze orice tip de împrumut în maxim 2 zile, împrumuturi de până la 20.000 de lei, rambursabile într-o perioadă de până la 5 ani.

Pentru perioada aprilie-mai 2014, C.A.R. Învățământ Fălticeni anunță o scădere a dobânzilor la împrumuturi cu până la 2% iar persoanele care se înscriu împreună cu o cunoștință vor beneficia (ambele) de 50% reducere din taxa de înscriere.

În plus, CAR Învățământ Fălticeni anunță asocierea sa, din luna aprilie 2014, în programul ÎMPREUNĂ PENTRU SĂNĂTATEA TA.

Prin acest program, membrii C.A.R. fideli vor putea beneficia de reduceri de până la 25% la analizele medicale și de laborator la principalii furnizori de servicii medicale din județ.

Mai multe detalii vor putea fi obținute direct în agențiile C.A.R. Învățământ Fălticeni, după data de 7 aprilie 2014.

Categoriile de persoane care pot beneficia de serviciile oferite sunt atât salariații din sistemul de învățământ, cât și orice alte persoane care obțin venituri de natură salarială sau din pensii, atât din mediul bugetar cât și din cel privat.

Ca perspectivă, se are în vedere deschiderea de noi agenţii şi consolidarea celor 17 deja existente, astfel încât să poată veni în întâmpinarea cât mai multor persoane din judeţul Suceava, care au nevoie de un ajutor o anumită perioadă de timp.

Cei care sunt interesaţi de beneficiile de a fi membri C.A.R. Învățământ Fălticeni pot accesa site-ul www.car-invatamant.ro, pentru mai multe informaţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar