Fundașul Cristian Chivu și-a reziliat contractul cu Internazionale MIlano pe cale amiabilă, potrivit site-ului oficial al grupării.
“Şapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar şi zile dramatice însă care au fost depăşite. Inter şi Cristian Chivu au avut o relaţie care a mers dincolo de teren şi aspectul profesional. Clubul îi mulţumeşte din suflet lui Cristian pentru că a fost protagonistul, cu mare putere şi loialitate, unor ani care mereu vor fi aminţiti ca fiind printre cei mai glorioşi în istoria nerazzurra. Internazionale Milano îi transmite mulţumiri lui şi minunatei sale familii”, scrie Inter MIlano.
În august 2012, CHivu s-a accidentat la un deget de la piciorul drept, fiind operat de atunci de patru ori, ultima dată în Statele Unite ale Americii, în februarie. Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013.
La 31 ianuarie, fostul impresar Victor Becali anunţa că fostul căpitan al echipei naţionale Cristian Chivu îşi va rezilia contractul cu Internazionale Milano şi se va retrage din activitatea de fotbalist profesionist.
Chivu, 33 de ani, se afla sub contract cu Inter Milano din iulie 2007. Cu Internazionale Milano a câştigat campionatul Italiei (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), Cupa Italiei (2009/2010, 2010/2011), dar şi Liga Campionilor (în sezonul 2009/2010), când “nerrazzuri” erau antrenaţi de portughezul Jose Mourinho.
Leave a Reply